Harta bibliotecilor

miercuri, 25 aprilie 2012

Întoarcere la etichetă: Situații speciale



Astăzi, 25 aprilie 2012, s-a desfășurat ultima temă: SITUAȚII SPECIALE din cadrul proiectului ÎNTOARCEREA LA ETICHETĂ.
Data fiind decalată din cauza vacanței prelungite din iarnă.
Premierea participanților va fi organizată în data de 23 mai 2012.


miercuri, 4 aprilie 2012

Școala altfel - 2012




    Programul ”Școala altfel” debutează în anul școlar 2011-2012 și constă în derularea unui orar special format doar din activități cu caracter non-formal.
    Programul se desfășoară în săptămâna 2-6 aprilie 2012 și își propune implicarea elevilor, cadrelor didactice, în activități nonformale, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-școlare și competențele în domenii cât mai diverse și interesante. 
   Dintre activitățile programate de Școala  cu clasele I-VIII ”Iacob Negruzzi” Trifești , unele se desfășoară în parteneriat cu Biblioteca ”C. Negruzzi” Trifești dar și cu alte instituții.

Luni, 02.04.2012.
Activitatea: MARI VALORI CULTURALE LOCALE
Scopul: Cunoașterea marilor valori culturale locale care s-au născut/trăit în comuna Trifești.
Parteneri: Muzeul ”Constantin Negruzzi”, Primăria comunei Trifești, Biblioteca ”C. Negruzzi” Trifești, Școala cu clasele I-VIII ”I.Negruzzi” Trifești, Școala cu clasele I-VIII ”I.Negruzzi” Trifești, Locația Hermeziu, Grădinița Trifești, Grădinița Zaboloteni, Grădinița Hermeziu.
Prin amabilitatea conducerii Muzeului ”Constantin Negruzzi” Hermeziu, luni, 02 aprilie, a fost deschis pentru vizitare.
Gazdă primitoare al oaspeților din comună ( preșcolari, cadre didactice) și ”voluntar activ” al bibliotecii a fost doamna Paraschiva Burlacu.
      ” ...Era o casă veselă acea din Trifeștii-Vechi, dar atâta râs [si voie buna] nu se mai auzise intr-insa....[demult]”                  ( Iacob Negruzzi - Amintiri din ”Junimea” )





Elevii claselor a V-a A și a V-a B, însoțiți de doamnele diriginte Claudia Filimon și Denisa Dulman au participat în cadrul aceleiași teme, la bibliotecă, la o masă rotundă, prezentare în power-point  și vizionarea filmului ”Povestea unui muzeu”.
Prezentarea power-point, realizată de bibliotecar, reprezintă o sinteză a  marilor valori culturale locale.


http://www.youtube.com/watch?v=NcE4Jhszz60

 Elevii claselor V-VIII  de la Școala cu clasele I-VIII ”Iacob Negruzzi” Trifești, Locația Hermeziu, coordonați de doamna prof. Dana Arhip, au realizat un poster pentru încurajarea și promovarea lecturii: CITEȘTE ȘI TU!


Marți, 3 aprilie 2012.
Activitatea: PERICOLE CE POT FI EVITATE! ( Sfatul specialistului )
Scopul: consolidarea cunoștințelor privind apărarea împotriva incendiilor, inundațiilor, cutremurelor și a focoaselor - surse, comportament, primul ajutor, reguli.
Parteneri: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași, Școala cu clasele I-VIII ”Iacob Negruzzi” Trifești, Școala cu clasele I-VIII ”Iacob Negruzzi” Trifești, Locația Hermeziu, Biblioteca ”C.Negruzzi” Trifești.
Activitatea s-a desfășurat în două locații: Biblioteca ”C. Negruzzi” Trifești și Școala Hermeziu.
Grup țintă: - Trifești : clasele a IV-a, a V-a și a VII-a, însoțiți de înv. Mihai Teodor, prof. Denisa Dulman, prof. Petronela Arhip.
                 - Hermeziu: clasele V-VIII, însoțiți de prof. Dana Arhip și prof. Flori Turcuman.
Reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, domnul slt. Tudor Mihai Simionescu a prezentat elevilor categorii de riscuri specifice în caz de incendiu, cutremur, inundații, muniție neexplodată cât și regulile de comportare în cazul producerii unei situații de urgență.
La secțiunea de acordare de prim ajutor în cazul unei situații de urgență, am constatat că o parte din elevii prezenți la bibliotecă și-au amintit noțiunile ( unii dintre ei, au asistat vara trecută la repetițiile făcute cu voluntarii bibliotecii).
Cea mai deosebită secțiune a fost cea în care elevii au primit de la specialist, răspunsurile la nelămuririle lor - și nu au fost puține!
Mulțumesc conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Mihail Grigore Sturdza” Iași pentru onorarea invitației de a avea în mijlocul nostru un reprezentant.

Miercuri, 4 aprilie 2012.
Activitatea: D-ALE CARNAVALULUI
Dedicată scriitorului Ion Luca Caragiale în ”Anul Caragiale”, la împlinirea a 160 de ani de la nașterea sa și 100 de ani de la moartea sa.
Scopul: Cunoașterea vieții și operei marelui Caragiale și interpretarea de roluri în dramatizări inspirate din opera sa.
Parteneri: Biblioteca ”C. Negruzzi” și Școala cu clasele I-VIII ”Iacob Negruzzi” Trifești.
Elevii claselor V-VIII, coordonați de profesor Daniela Panaite au interpretat rolurile din piesele: ”Cum se înțeleg țăranii ” , ”D-ale carnavalului”, ”Bubico...”, ”Petițiune”, ”Castravetele„ , ”Five o*clock” , ” D-l Goe” , ”O noapte furtunoasă” ( fragment ).
Juriul, format din: prof. Simona Alexandru, bibl. Camelia Purice și înv. Neculai Melinte, a avut o misiune dificilă în a delibera clasamentul rolurilor și pieselor interpretate de elevi.
 - Cea mai bună actriță : Ionela Baciu, clasa a VII-a;
 - Cel mai bun actor: Dumitru Cazmet, clasa a VIII-a.
Clasamentul pieselor interpretate:
Locul I  - D-ale carnavalului ( clasa a VII-a)
             - O noapte furtunoasă (clasa a VIII-a);
Locul II  - Petițiune ( clasa a VIII-a)
              - Castravetele ( clasa a VI-a).
Locul III  - Bubico... ( clasa a VI-a)
               - Five o*clock ( clasa a VI-a)
                -D-l Goe  ( clasa a V-a A)
                - Cum se înțeleg țăranii  ( clasa a VII-a)
Felicitări !  micilor actori pentru interpretarea rolurilor și a costumațiilor prezentate.
 

joi, 5 aprilie 2012.
Activitatea: BIBLIOTECAR PENTRU O ZI!
Scopul: cunoașterea atribuțiilor bibliotecarului, serviciile bibliotecii, selectarea unei cărți dintr-o bibliotecă, promovarea lecturii.
Un grup de 28 de elevi de la Școala cu clasele I-VIII ”Iacob Negruzzi” Trifești, Locația Hermeziu, însoțiți de doamna prof. Dana Arhip, au pășit pentru prima dată pragul Bibliotecii ” C. Negruzzi” Trifești - centru  (biblioteca având filială în satul Hermeziu, la o distanță de 5 Km ). 
Aștept impresiile lor, scrise.





Activitatea: GHICI; GHICITOAREA MEA! - concurs de ghicitori
     Grupele de preșcolari de la Grădinița Trifești, însoțite de doamnele educatoare Camelia Marcu, Marinela Alexandrescu și Elena Borșanu, au revenit la bibliotecă pentru activitatea GHICI, GHICITOAREA MEA!.
Activitatea face parte din programul Școala altfel.
     În prima parte din program, preșcolarii, și-au reamintit de orele petrecute în bibliotecă și despre personajele îndrăgite din desenele animate- vizionate. Majoritatea dintre ei dorind a fi ”personajul îndrăgit”.
     Treptat s-a trecut la concursul propriu-zis.
     Au dat răspunsuri corecte la toate ghicitorile.



     Cele mai multe răspunsuri corecte le-au dat preșcolarii: - Adelina Crețu
                                                                                         - Rareș Sîncu
                                                                                         - Hulub Andrei.

Vineri, 6 aprilie 2012
Activitatea: CREDINȚA- TEMELIE A EXISTENȚEI!
       ”Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră”, spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni.
         Credința noastră nu e zadarnică, la fel cum nu  zadarnică a fost propovăduirea sfinților apostoli și cum nu zadarnice au fost mai mult de trei secole de suferințe greu de imaginat, de persecuții și de morți martirice ale creștinilor care își mărturiseau credința în Hristos Cel Înviat.
         Astfel am încercat și noi să ne mărturisim credința prin activitatea desfășurată în ziua de vineri, 6 aprilie, înaintea sâmbetei lui Lazăr și a duminicii Floriilor, într-un ziditor parteneriat Școală-Biserică-Bibliotecă.
          Elevii Școlii ”Iacob Negruzzi” Trifești au ascultat, cu sufletul deschis, cuvântul plin de învățătură și inspirat de predica apostolică a părintelui Benone Chelaru, parohul Bisericii ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”-Trifești, jud. Iași. Părintele a captat atenția elevilor făcându-i parteneri ai discursului, folosind exemple edificatoare din viața de zi cu zi, așa cum, Învățătorul și Mântuitorul nostru folosea în pildele Sale, pentru ca oamenii să înțeleagă mai ușor învățăturile despre Împărăția lui Dumnezeu.
           Pentru a întări mărturisirea credinței, elevii claselor a-V-a A și a VII-a, coordonați de doamna prof. Petronela Arhip, au prezentat o scenetă cu tematica Învierii Domnului încheiată cu un frumos colind de Florii.
           Activitatea a fost finalizată cu jurizarea concursului ”Cel mai frumos ou”. Astfel ne-am bucurat privirile cu frimusețea tradițiilor pascale ilustrată de elevii claselor IV-VIII, prin expoziția concurs de ouă pictate atât cu mâinile dibace cât și cu credința în suflete.  
            Mulțumim  din toată inima doamnei bibliotecar Camelia Purice pentru fructuoasa și permanenta colaborare și deschiderea cu care ne întâmpină mereu și părintelui Benone Chelaru pentru lecția de credință pe care ne-o insuflă neîncetat, încheiem cu îndemnul Sf. Ap. Pavel:
    ”Drept aceea, frații mei iubiți, fiți tari, neclintiți, sporind totdeauna în lucrul Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.” ( I Cor.15,58)
                                                                               Prof. Simona Alexandru

De Paște
                            Azi a înviat Iisus                                      Azi a înviat Hristos
                            El e Domnul Cel de sus                           Totu-n jur e luminos 
                            Totu-n jur este frumos                              Datorită lui Iisus
                            Datorită lui Hristos!                                  Toată lumea este Sus.

Alexandru Eliza, clasa a IV-a








Jurizarea...

 S-a decis:
          LOCUL I
  1.   Agape Bianca - clasa a V-a
  2.   Anton Daniela - clasa a VIII-a B
  3.   Nechifor Ivona - clasa a VII-a
  4.  Ivașcu Bianca - clasa a IV-a
  5.   Lența Georgiana - clasa a VI-a
  6.   Crîșmaru Teodora - clasa a IV-a
  7.   Răileanu Elena - clasa a V-a

       LOCUL  II
  1.  Baraboi Simona - clasa a VI-a
  2.  Rață Ștefana - clasa a IV-a
  3.  Cotonogu Raul - clasa a V-a B
  4.   Zamisnicu Andrei - clasa a V-a A
  5.   Rebenciuc Ramona - clasa a V-a A
  6.  Sîncu Ioana - clasa a V-a A
  7.  Postolache Elena - clasa a VI_a
  8.  Sîncu Iulia - clasa a V-a B
  9.  Agape Bianca - clasa a IV-a
  10. Marcu Denisa - clasa a VI-a
  11. Marcu Florentina
  12. Frecățel Adelina
        LOCUL III
  1. Munteanu Vasilica
  2. Cobzac Alexandra
  3. Bădărău Andreea
  4. Onofrei Andra
  5. Lungu Claudiu
  6. Cojocaru Sorin
  7. Zamisnicu Andrei.

 

 
 Mulțumim colaboratorilor și invitaților care s-au implicat în realizarea acestor activități.




marți, 3 aprilie 2012

Inedit

 Trăsura familiei Negruzzi păzită de trei ”dulăi”
Hermeziu, județul Iași - 29 martie 2012

Ce știi despre...?

Vineri, 30 martie 2012, a avut loc la Grădinița Trifești, Comisia Metodică a educatoarelor din comuna Trifești.
Proiectul didactic a fost susținut de doamna educatoare Elena Borșanu la grupa mare-pregătitoare.
Tema: ”Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?
Subtema: ”Vestitorii primăverii”
Subiectul: ”Ce știi despre...?”
Mijloc de realizare: joc didactic
Tipul activității: consolidarea cunoștințelor
Scopul: dezvoltarea deprinderii de exprimare orală coerentă și corectă din punct de vedere lexical, gramatical și fonetic.
Grupa de copii s-a împărțit în două subgrupe. Copilul îmbrăcat în costumul lui Tic-Pitic a oferit jetoane pe rând, copiilor din cele două subgrupe. Copilul în dreptul căruia s-a oprit Tic-Pitic și-a ales o imagine, a definit-o, a identificat sunetul cu care începea cuvântul și l-a despărțit în silabe. Un alt copil din aceeași grupă a formulat o propoziție și a numărat cuvintele. În etapa de complicare a jocului un alt copil a reprezentat grafic propoziția formulată. Răspunsurile corecte au fost recompensate cu aplauze și buburuze lipite la panou. Câștigătoare au fost ambele grupe. Doamna educatoare și-a jucat excelent rolul primind coșulețul cu cerințele jocului de la Zâna Primăverii și respectându-le întocmai. Felicitări!